Coaliția pentru Tradiție

Strigătul (nu şoapta şi nici rumoarea) Coaliţiei pentru familie animă grupurile conservatoare româneşti şi lucrează să menţină valorile tradiţionale, sau cel puţin valorile care ţin de „instituţia fundamentală a societăţii”, de familie. Deşi nu s-au pronunţat încă în ceea ce priveşte raporturile de putere dintr-o relaţie sau orânduirea patriarhală, membrii organizaţie îşi concentrează eforturile pe două planuri – unul anti-căsătoriilor homosexuale şi unul pro-natalitate.

semnaturi-legea-familiei-traditionale-timisoara

Căsătoriile între persoane de acelaşi sex 

„Familia, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, este singura relație interumană ce asigură mediul propice nașterii, creșterii și educației generațiilor viitoare.” Astfel începe programul-manifest al Coaliţiei pentru familie.

Obiectând la formularea prea vagă a articolului 48, alineatul 1, care spune că: „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”, grupul conservator îşi doreşte să revizuiască articolul facând clar faptul că „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie […]”. Proiectul a fost publicat în Monitorul Oficial la sfârşitul lui noiembrie 2015, iar Comitetul de Iniţiativă desemnat din rândurile Coaliţiei pentru Familie a fost format din 16 membrii: Nadia Tătaru, Georgeta Stoian, Alina Tomi, Mariana-Liliana Georgescu, Tudor Sișu, Vlad Miriță, Mihaela Manuceanu, Sorin Lavric, Mihai Gheorghiu, Călin Diaconu, Pavel Chirilă, Cornel Bratu, Liviu Axinte, Constantin Necula, Paul Negruț, Mircea Tudor.

Organizaţia a demarat ulterior o campanie energică de strângere de semnături (o parte din proces poate fi observat aici) care s-a soldat cu 3 000 000 de semnături pentru modificarea articolului din Constituţie şi a fost încununată de marşuri în Iaşi şi Timişoara, dar şi Bucureşti. Reacţie iniţială a comunitaţii, exprimată de organizaţia ACCEPT a fost să sublinieze faptul că demersul nu are o miză legislativă: „Demersul Coaliției pentru Familie are un singur scop real: mobilizarea opiniei publice împotriva persoanelor LGBT, transformându-le într-o amenințare fictivă împotriva tradiției și familiei. Actualul Cod Civil interzice explicit căsătoria între persoane de același sex, iar practica juridică nu lasă loc de interpretare. În consecință, inițiativa de restrângere a definiției familiei în Constituție nu are o miză reală, pentru că nu ar modifica cu nimic viața românilor și nici regimul căsătoriei.”

Programul s-a bucurat de susţinerea publică a Bisericii Ortodoxe Române, prin declaraţiile Patriarhului Daniel, dar pe care purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Vasile Bănescu a încercat să o justifice ca o problemă de morală, şi nu una de implicare politică. După o scurtă răfuială în declaraţii între Klaus Iohannis şi Patriarhie, Preşedintele României a hotărât să susţină ideea unui referendum în ceea ce priveşte revizuirea articolului 48, alineatul 1 – „dacă toate partidele doresc să fie de partea Coaliţiei pentru Familie, înseamnă că acolo se promovează cel mai bine toleranţa” anunţă acesta.

Proiectul a trecut deja de Curtea Constituţională a României, care şi-a motivat acceptul spunând că: „Potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române, prin noțiunea ‘a suprima’ se înțelege ‘a face sa dispară, a înlătura, a elimina, a anula’. Examinând redactarea art. 48 alin. (1) din Constituție, propusa de inițiatorii revizuirii, Curtea constată ca aceasta nu este de natură sa facă să dispară sau sa înlăture, elimine ori anuleze instituția căsătoriei. De asemenea, toate garanțiile dreptului la căsătorie, astfel cum sunt consacrate în textul constituțional de referință, rămân neschimbate.” Acum urmează demararea unui referendum, în aşteparea căruia acte de violenţă (în plus faţă de ce se întâmplă în mod normal şi sancţionate de organisme externe) se petrec împotriva persoanelor LGBT (pe care Coaliţia susţine ca nu le-a instigat).

Mai mult, un număr mai mult decât potrivit (anume 13) de membrii ai Congresului SUA (Tim Walberg, Jeff Duncan, Trent Franks, Gregg Harper, Vicky Hartzler, Jody Hice, Randy Hulturen, Steve King, Steve Pearce, Peter, Roskam, Mark Walker, Daniel Webster, Ted S. Yoho) au trimis o scrisoare de suport pentru organizarea referendumului.

„Toți cei 13 semnatari sunt membri ai Partidului Republican al Președintelui SUA, Donald Trump, partid care deține majoritatea în Congres.” notează Coaliţia pentru Familie şi nici eu n-aş fi putut s-o zic mai bine.

Educaţie pentru Coaliţia pentru Familie

Astfel, nu putem decât să-i invităm pe cei din Coaliţia pentru familie să îşi lărgească orizonturile odată cu cultura cinematografică. Poate vizionarea unui film melodramatic ca Prayers to Bobby (2009, r: Russell Mulcahy), un film care dramatizează o poveste reală a unei mame hiper-religioase (Sigourney Weaver), a cărei înverşunare în “calea dreaptă a Domnului” şi poveţe creştineşti duc la suicidul fiului său homosexual, ceea ce marchează un moment de cumpănă în viaţa protagonistei. De aici va începe să cunoască alţi părinţi ai unor copii queer şi chiar să devină activistă, realizând că retorica religioasă a fost foarte dăunătoare pentru fiul său, care era, în ochii lui dumnezeu, perfect aşa cum era.

Dacă însă acest film nu le satisface nevoia pentru politic, filmului lui Gas van Sant din 2008, Milk prezintă ascensiunea politică a primului politician deschis homosexual care este ales într-o funcţie oficial. Acolo vor vedea cât de anevoios este drumul unui om queer, indiferent cât de calificat, spre un post/funcţie/job care i se cuvine. Şi această poveste are o structură tragică, şi această poveste este inspirată de un caz real.

Un alt film despre homofobie care i-ar putea ajuta ar fi Boys don’t cry (1999, r: Kimberly Pierce), şi împlineşte exact aceleaşi caracteristici (protagonistul moare la final şi este o poveste reală). Aici este vorba despre un bărbat transgender, Brandon Teena (Hilary Swank), care încearcă să îşi trăiască viaţă înainte de operaţie şi să întreţină o relaţie de dragoste cu o fată într-un orăşel mic şi închis la minte din sudul Statelor Unite. Filmul vine ca un alt exemplu al actelor de violenţă cu care persoanele queer trebuie să se confrunte, deoarece imagini despre “normalitate” sunt promovate pe toate drumurile şi fac oamenii să se teamă.

Dacă după toate acestea simt că ar putea avansa, îi invit să vizioneze filme despre criza SIDA din America şi modul în care bruma de drepturi şi toleranţă pe care minorităţile sexuale a câştigat-o post-Revoluţia Sexuală (1960-1980) dispare. Un punct de început bun ar fi Philadephia (1993, r: Jonathan Demme) despre un bărbat (interpretat de Tom Hanks) care este concediat de la locul său de muncă pe nedrept, din cauza orientării sexuale şi bolii sale. Ele trebuie să combată nu numai homofobia angajatorilor, dar şi pe cea a avocatului său, care încearcă să-l ajute, dar care şi el este dezgustat de clientul său. Acest subiect a mai fost dramatizat în The Normal Heart (2014, r: Ryan Murphy), o adaptare televizuală după una dintre primele piese gay cu mare succes care vorbea (dintr-o perspectivă din interior) despre criza SIDA şi efectul său. Aici avem un scriitor (Mark Rufallo), care organizează un grup de activişti care se chinuie să aducă atenţie asupra bolii şi tratamentului inadecvat al homosexualilor în sistemul medical. În acelaşi timp, în fundalul filmului se vorbeşte despre sutele de oameni morţi care mureau în jurul protagoniştilor şi peisajul LGBT care trece de la exuberanţă, la teamă şi frica de moarte/contact/ambele.

Încununarea lecţiilor cinematografice despre homofobie şi criza SIDA ar fi miniseria din 2003 a lui Mike Nichols Angels in America, adaptată după textul dramatic al lui Tony Kushner. O capodoperă care atestă atât puterea lui Kushner ca dramaturg, cât şi a lui Nichols ca regizor, care îmbracă într-o structură nouă de fantasy mitologic elemente din trecut recent real al comunităţii LGBT americane.

Poate, odată înarmaţi cu aceste filme în palamresul filmelor văzute şi având câteva figuri/feţe/personaje care se ridică din masa “homosexualilor” împotriva căreia Coaliţia pentru Familie luptă, vor putea să înţeleagă cât rău fac de fapt şi că, până la urmă, drumul este destul de anevoios şi fără o instituţie (în plus) care să agite şi polarizeze oamenii aşa cum o fac ei.

Pro-alegere vs. pro-natalitate

Polonia deţine deja cele mai restrictive legi în privinţa avortului, din statele membre ale Uniunii Europene. În prezent, întreruperea sarcinilor este permisă pe teritoriul polonez numai în cazul violurilor, incesturilor sau dacă mama sau fătul au probleme grave de sănătate. Biserica Catolică susţine propunerea de interzicere a avortului, care ar putea conduce, de asemenea, şi la limitarea programurilor de educaţiei sexuală. Partidul conducător, Lege şi Justiţie, temându-se poate de posibile proteste zgomotoase, pare însă să se opună susţinerii complete a acestei propuneri. În cazul în care această propunere ar fi fost adoptată, cadrele medicale care efectuează întreruperea de sarcină şi femeile care suferă această procedură riscă condamnarea la cinci ani de închisoare. Însă, Parlamentul polonez a respins pe data de 6.10.2016, cu o largă majoritate, proiectul de lege care prevede interzicerea totală a avortului.

Un site religios susține că: “România a pierdut peste 110.000 de locuitori în ultimul an, marcând a doua cea mai mare scădere a populaţiei din Uniunea Europeană din ultimul an, după Italia. Scăderea natalităţii şi plecarea la muncă în străinătate a forţei de muncă sunt principalele cauze ale acestui fenomen care are impact direct în economie. Practic, două oraşe dispar în fiecare an, iar tendinţa este una constantă. Potrivit estimărilor, România va rămâne până în anul 2050 cu o populaţie rezidentă de aproximativ 16 milioane de persoane, iar asta fără a fi luată în calcul migraţia. „Depopularea ţării intră într-o fază şi mai avansată, mai dramatică”, a explicat profesorul Vasile Gheţău, director al Centrului pentru Cercetări Demografice al Academiei Române, potrivit Ziarului Financiar. Același site, extrem de implicat în politică și un vehement susținător al Coaliției pentru Familie, consideră că planul noului președinte al Statelor Unite, Donald Trump, de a interzice avortul ar trebui implementat și în România, ca soluție pentru creșterea natalității.

Hollywood-ul a fost mult timp reticent în a oferi imagini realiste despre ce înseamnă întreruperea unei sarcini, în ciuda faptului că aproximativ 1 din 3 femei americane avortează înainte de vârsta de 45 de ani. Când cineva își face curaj să abordeze problema, adesea distorsionează datele sau recurge la stereotipuri misogine, cum ar fi femeia neajutorată sau amanta isterică. Asta nu înseamnă că nu s-au făcut progrese de la “Road to Ruin” din 1928, unul dintre primele filme care include o poveste despre avort. În acest film, o adolescentă face un avort și, ulterior, sub forma unei pedeapse cosmice, este arsă de viu, în mod misterios, în pat.

Statisticile autohtone ne spun că în perioada 2009-2012 peste 90 000 de fete cu vârsta de până în 19 ani au devenit mame (locul al doilea în Europa) și că alte 39 000 au făcut întreruperi de sarcină. Dintre cele care au devenit mame, 3000 aveau sub 15 ani. Restul aveau între 15 și 19 ani. Având în vedere că religia nu mai e o materie obligatorie abia din 2015, toate aceste fete au făcut religie la școală. Astfel, dacă măcar jumătate dintre ele făceau ore de educație sexuală, în loc de educație religioasă, situația nu ar fi fost aceeași.

În 2007, filmul “Juno” prezintă o elevă de liceu care descoperă că este însărcinată. Pe lângă faptul că are niște părinți și prieteni minunați, care o susțin, realitatea este mult mai provocatoare pentru mulți adolescenți care se confruntă cu o sarcină neintenționată sau nedorită. Ultimul lucru de care aceștia au nevoie este să li se inducă teama că clinicile sunt niște locuri nesanitare, cu un personal nepoliticos și intruziv (așa cum sunt slab caricaturizate în acest film). Nu spune nimeni că asemenea teme nu pot fi abordate cu umor, dar muzica indie și niște glumițe nu sunt suficient pentru a prezenta complexitatea unei sarcini nedorite, la o vârstă foarte fragedă.

Majoritatea avorturilor se fac în primele luni de sarcină, potrivit statisticilor. Numai 1,2 la sută din avorturile din SUA – în jur de 12.000 pe an – se fac după a 21-a săptămână de sarcină. Multe state amerciane interzic avorturile după o anumită vârstă a sarcinii, astfel că avortul în ultimele luni de sarcină este interzis în mare parte din țară. Nu sunt date despre câte din aceste avorturi târzii sunt motivate de o necesitate medicală.

Suntem fruntaşi la avorturi si codaşi la contracepţie. 3 din 10 românce nu folosesc nicio metodă de contracepţie, conform statisticilor. Specialistii spun că sarcinile nedorite sunt de cele mai multe ori consecinţa lipsei educaţiei, desi există cabinete de planificare familială în aproape toate oraşele din România.

În The Walking Dead (sezonul 2), după ce află că este însărcinată, Lori conteplează aducerea pe lume a unui copil într-o lume post-apocaliptică, un fel de iad infestat de zombii. Nu în mod nejustificat, ea decide să pună capăt sarcinii. La câteva săptămâni după concepție, ea ia ceva numit “pastile de a doua zi”. Episodul nu numai că portretizează femeile care își schimbă părerea în ultimul moment, ci răspândește informații greșite despre modul în care pilula funcționează. Pastila este un contraceptiv, astfel ea previne sarcina și trebuie luată în maxim cinci zile (nu săptămâni) ca acesta să funcționeze.

În România, primele cabinete de planificare familială s-au înfiinţat imediat după 1989, cu ajutor financiar din partea guvernului american. După anul 2007 programele prin care aproximativ 89% din medicii de familie erau formaţi să ofere servicii de contracepţie şi planificare familială au fost oprite. Din 2008 au început să o ia lucrurile la vale şi de atunci merg tot mai prost. ONG-urile se străduiesc în continuare să facă faţă, dar este imposibil. S-au făcut demersuri pentru a introduce educaţia sexuală în şcoli, însă nici elevii, nici părinţii nu ştiu de existenţa lor şi atunci e ca și cum nu ar exista. Este pe hârtie, nu este în realitate, iar nevoia este în realitate. Dorinţa tinerilor de a avea parte de genul acesta de informaţii este tot în realitate.

Se știe că Biserica are niște subiecte „tabu“. Sexul, de pildă, este unul dintre acestea. Cu toate legăturile aferente: sexul premarital, divorțul, adulterul sau avortul – subiecte care pot incita un soi de indignare violentă din partea preotului. Nu mai vorbim de homosexualitate ori de transexualitate. Dar credința în Dumnezeu și sexul nu au absolut nicio legătură. Poți fi, de pildă, atât creștin, cât și homosexual. Sau, poți fi creștin și, în același timp, să te vezi nevoit (din motive medicale, economice sau sociale) să apelezi la avort. Experiența arată că sporul natural crește în alte circumstanțe decât interdicția de a avorta. Crește când sunt resurse abundente, când statul asigură condiții pentru o natalitate sănătoasă și oferă sprijin mamelor, nu când le pedepsește pe niște nefericite. Populația crește și copiii se dezvoltă în familii echilibrate acolo unde se face educație sexuală, unde sunt prevenite sarcinile la adolescente. Franța are azi o legislație liberală în privința avortului și un spor natural satisfăcător, pentru că are și politici sociale bine calibrate de sprijin pentru familie.

Un film din 1992, “A Private Matter”, spune adevărata poveste a lui Sherri Finkbine, mama a patru copii, care locuiește în Phoenix în 1962, care a decis să-și întrerupă a cincea sarcină când a află că fătul prezintă anomalii severe. În zilele întunecate, înainte de cunoscutul caz Roe v. Wade, ea este umilită public și astfel este nevoită să călătorească în străinătate pentru a finaliza procedura. Povestea nu numai descrie provocări din viața reală cu care se confruntă încă femeile din întreaga lume, ci arată coșmarul cu care au de-a face când drepturile civile și alegerile medicale personale devin obiectul unei dezbateri publice.

Alexandru Mircioi și Alexandra Lele

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s